Așezarea GIULEȘTI (în maghiară Maragyulafalva, în germană Ludwigsdorf) este una dintre cele mai vechi localități din Maramureș. Încă din documentele emise în secolul al XIV-lea reiese cu certitudine că satul avea o familie nobiliară foarte însemnată, numita familie de Giulești, din care se vor trage ulterior mai multe familii ce au jucat un rol important în istoria satului și a întregului Maramureș (Rednic, Feier, Perșa, Tătar, Dragomir, Costea). Importanța familiei, mai ales a personajului istoric numit Dragoș, a fost una excepțională. Începând cu secolul al XVII-lea cronicarii, și apoi istoricii, au acreditat mai multe teorii legate de descălecatul unui nobil român maramureșean în Moldova, legenda vânătorii zimbrului fiind una dintre cele mai adânc înrădăcinate în spațiul românesc. Mai mulți istorici au socotit că Dragoș, descălecătorul de țară, cunoscut ca Dragoș I sau Dragoș Vodă a provenit din Giulești, fiind fiul lui Giula de Giulești. Teoria aceasta s-a dovedit a fi una greșită, marele istoric A.D. Xenopol demontând teoria și stabilind că acel Dragoș provenea din Bedeu. Alți istorici se limitează la a aprecia că Dragoș era cert de origine din Maramureș. Oricum faptul că la 1317 documentele îl menționează Dragoș din Giulești, tatăl lui Dragomir și bunicul lui Drăguș, este relevant pentru vechimea localității și a nobililor stăpâni de cnezat. Se împlinesc în curând 700 de ani de când localitatea era cert formată, fiind una dintre cele mai vechi din spațiul românesc, iar de la 1349, familia a stăpânit neîntrerupt, pe bază de privilegii, primite de la regii Ungariei, satul. Deși doar din secolul XIV avem certe informații scrise, satul Giulești este mult mai vechi, evoluând treptat din obștile vechi sătești, spre cnezatul de vale Mara, giuleștenii numărându-se printre cele 6 familii de cnezi de vale din Maramureș. Fiind o localitate atât de veche și aparținând unor nobili importanți, satul avea biserică încă din secolul XIV-XV. Acesta a fost construită în 3 etape istorice, ultima cunoscută provenind de la începutul secolului al XVIII-lea, fundațiile ei fiind monument istoric (nr. 5567). La început biserica avea forma unei nave dreptunghiulare de 8,80 m pe 5,50m, cu un altar de 6,30 pe 3,75, iar dimensiunea exterioară a tins 15 pe 7,20 m. A fost o biserică de piatră, tencuită în exterior și pictată în interior, căreia i s-a adăugat ulterior un turn-clopotniță pe latura de vest și 3 contraforturi.
Importanța localității în Evul Mediu a fost subliniată și de arheologul Radu Popa, care a condus în 1968 operațiuni de prospecție în Maramureș. Acesta a săpat în cimitirul din Giulești, de unde a reușit să culeagă o serie de informații despre localnicii vechi ai satului. El descrie și realitățile unui sat dispărut, Mestecăniș, ce făcea parte, alături de Giulești din proprietățile familiei nobiliare de Giulești. Această familie a jucau un rol politic important în Maramureș, încă din 1385 mai mulți membri ai familiei, începând cu Dragomir, fiul lui Giula, au jucat rolul de juzi ai nobililor din Plasa Cosău. Alții au fost fideli regelui Ungariei, în această calitate participând la puneri în posesie a altor nobili și la rezolvarea problemelor de proprietate și juridice ale acestora. Un Costea, fiul lui Dragoș apare într-un document din 1404, prin care mănăstirii Peri i s-au recunoscut proprietăți.
Secolele ce au urmat au marcat același fenomen ca în întreg Maramureșul, roirea, mutarea unor fii în alte sate (Hărnicești, Sat Șugatag), mai ales pe Valea Marei. Un eveniment interesant a avut loc în 1442, când ne este descrisă o bătălie între un nobil de Giulești, Petru Nan, ajutat de nobilii din Giulești, Cornești, Ferești, Berbești, Călinești, împotriva lui Petru Gherheș, care a primit prin acte ale regilor Ungariei, 6 sate pe Mara. Nobilii de pe Mara au pus stâlpi de lemn de-a curmezișul drumului, reușind să-l oprească pe Gherheș, care era ajutat de comitele Maramureșului. Acesta a trebuit să facă cale întoarsă, fiind atacat cu sulița, cei de pe Mara fiind buni arcași.
Cimitirul satului, săpat de Radu Popa, este un exemplu de continuitate între sec. XIV-XIX. Cele 9 inele nobiliare găsite, din care 7 sunt inele sigilare folosite de purtători pentru întărirea actelor scrise, ne arată în mod indirect rolul jucat de giuleșteni în istoria Maramureșului, și reprezintă prima colecție unitară de inele peceți din întreaga Transilvanie. Un câștig al săpăturilor lui Radu Popa este aprecierea modului în care arătau primii giuleșteni, indivizi mult mai robuști ca cei din Cuhea.
Localitatea Berbești (in maghiara Bartfalva) este atestată documentar încă din 1387, sub numele de Barbfalwa, dar unele documente istorice atestă existenţa unor nobili în jurul anilor 1361. Marele istoric Ioan Mihályi de Apșa menționează această așezare, pentru prima dată, în Diploma 71 din 7 aprilie 1402, când fiii voievodului Balc şi cei ai magistratului Drag primesc mai multe moșii, printre care și pe cea a Berbeștiului.