Monografia comunei

Satul Giulești este situat în partea vestică a Depr. Maramureșului, depresiune cunoscuta și sub numele de “Țara Maramureșului”, pe Valea Marei la o distanță de 50 km față de Baia Mare - reședința de județ și la numai 14 km de Municipiul Sighetu-Marmației.
Pe această vale sunt așezate și alte sate (localități) vecine: Berbești, Sat Șugatag, Ocna Șugatag ,Mânăstirea.
În zare pot fi văzuți Munții Gutâiului, mai puțin înalți și cu masivitate redusă, fiind străbătuți cu ușurință de șosele, una din acestea trecând și prin localitatea Giulești și leagă Baia Mare de Sighetu Marmației. Giuleștiul se întinde pe o lungime de peste 3 km pe axul nord-sud de-a lungul șoselei.
Lățimea satului nu poate fi stabilită cu exactitate deoarece dacă spre est este o anumită limită a zonei locuite ce poate fi fixate cam la 150-200 m, dincolo de margine terasei mijlocii extinsă pe distanțe de 1-2 km de-a lungul Văii Mestecăniș pe pantele deluroase Șipot, Potic.
Teritoriul localității Giulești este alcătuit din două zone mari de relief bine _______:

1. zona muntoasă
2. zona depresionară

Zona muntoasă aparține de lanțul eruptive al Gutâiului și începe cu masivele Cornu Cheii (996m), Vârful Horjei (47m) Piatra Tisei (990m),care se ridică brusc printr-un abrupt de circa 200m deasupra căruia sunt localizate vârfurile amintite.
Spre vest și nord-vest se extinde până la Vf. Măgura; Obârșia (1102m) și Negru (1221m).
În interiorul acestor masive se desfășoară un relief cu aspect de platouri a căror altitudini oscilează între 850-950 m, înclinate spre Izvorul Văii Runcu Săpânței și Valea Brazilor . În cadrul platourilor există câteva ridicături cum ar fi: Masa Domnului (1037m), Poiana Obârșiei, Fundu Răchitei și Pietrele. Înclinarea acestor platouri este de 3-8 grade și rar chiar 12 grade, iar expoziția este diferită și gradul de fragmentare nu prea mare.
Întreaga zonă este dominate de soluri montane brune-acide, folosite ca fânețe, păduri și mai puține pășuni.
Pădurile au fost mult reduse prin defrișările intense din ultimii 50 ani. Zona depresionară aparține Depresiunii Maramureșului și este formată din raioane înalte și raioane joase (de vale). În cadrul raioanelor înalte se încadrează părțile cele mai ridicate din cadrul depresiunii: piemonturile (dealurile) Berbești-Giulești, Giulești-Șugatag; dealurile de interfluviu Cosau-Iza și Mara-Cosau precum și terasele înalte.
Piemonturile fac parte din marele piemont Săpânța-Budești care au fost fragmentate de numeroase pâraie adânci care coboară în lungul lor. Ele s-au format din reunirea a numeroase conuri de dejecție de vârstă levantină, depuse peste vechi depozite, terigene de vârstă terțiară și care domina sectorul și luat în aval de „Cornu Cheii”, „Vf. Horjii” și „Piatra Tisei”, până la Coasta Nodre (488m), La Obreje (562m), Gura Poticului (467m) și Vf. Plopilor (412m).
În acest sector există mai multe ridicături acoperite de materiale piemontane între care, amintim: „Cioncas” (774m), „Pe Sura” (773m), „Coasta Prislopului” (815m), Turtele (692m), „Vf. Prelucilor” (742m), Vf. Drăgușoii și Vf. Ponoarelor. Întregul piemont are o înclinare slabă de 4-8 grade și rar de 14 grade spre est.
Aceste zone au fost acoperite cu păduri de arini, alun și mesteacăn. În toponimicul popular, local acestea sunt cunoscute sub numele de „Lazuri”.
Dealurile Berbești-Giulești-Șugatag ocupă sectorul situate în aval de Coasta Mare ,Coasta Bolii (459m), Gura Poticului și Vf. Plopilor.
Predomină solurile brune și brun-gălbui de pădure podzolite și diverse, puternic erodate. Dealurile de interfluvii grupează interfluviile dintre Cosau-Iza și Mara-Cosau. Primul se află la est de satul Ferești pe hotarul cu același nume între, Grindul lui Rad (512m) și Dumbrava (337m).
Interfluviul dintre Mara-Cosau ocupă o suprafață restrânsă și este situat pe versantul drept al râului Mara. Terasele înalte sunt reprezentate prin trei fragmente dispuse în două nivele deasupra dealurilor amintite. Două fragmente sunt situate între Cosau și Mara și au altitudini de aproximație 70-80 m și chiar 120m. Cel de-al treilea fragment de terasă se află la nord-vest de satul Ferești și are o altitudine relativă de 80m.
În cadrul raioanelor de vale putem distinge mai multe terase la care se adaugă luncile înguste ale râurilor care brăzdează de la sud la nord teritoriul satului Giulești. Terasa de 50-55 m se prezintă în două fragmente în pășunea Dumbrava din interfluviul terasat Mara-Iza.
Terasele de 20 m sunt și luate pe ambii versanți ai râului Mara și stânga Cosaului.
Terasa de 10 m se întâlnește pe ambele părți ale râului Mara, are la bază un strat de pietriș și nisip pe care se suprapun luturile aluviale râului. Terasa de luncă este propriu-zis o luncă mai înalt ieșită în cea mai mare parte de sub influența inundaților. Terasele de luncă apar pe dreapta râului Mara și stânga Cosaului și au lățimea de 200-400 m.
Lunca râului Mara însoțește de ambele părți în mod întrerupt cursul apei, are un aspect plan și prezintă multe brațe părăsite. Formațiunile geologice întâlnite în hotărnicia Giuleștilor sunt de natură eruptive și sedimentară. Eruptivul domină zona muntoasă la vest și la nord de Cornu Cheii, Vf. Horji și Piatra Tisei. Din succesiunea de argile si gresii câși din materialul deluvial provenit din acestea s-au format luncile, solurile aluviale.
Teritoriul comunei Giulești aparține hidrologic de bazinul de recepție al râului Mara, afluent al Izei. Râul Mara are o lungime de 40 km din care aproximativ 5-6 km pe teritoriul localități Giulești.
Râul Mara primește direct sau prin intermediul Văilor Cosau și Brazilor apa mai multor tributări mici care drenează localitatea. Dintre afluenți amintim: Valea Seacă, Izvorul Obârșii, Valea Mesteacănului, Valea Sărată. În zona piemontului situate mai jos de Vf. Horjii și Piatra Tisei întâlnim o mulțime de pâraie și torenți: Izvorul Tufelor, Izvorul Cioncașului, Izvorul Sub Piatră, Izvorul Căruntului și Izvorul Dragușoii.
Râul Mara primește pe dreapta Valea Trestii, Valea Sărată și Cosau. Valea Sărată drenează interfluviul dintre Mara și Cosau, adună izvoarele sărate de la Salina Ocna Șugatag.
Clima teritoriului Giulești s-a integrat după datele stațiunii Ocna Șugatag valabile pentru zona depresionară, iar pentru zona muntoasă după datele stațiunii-meteo Firiza.
Astfel temperatura medie anuală este de 8 grade C în zona depresionară și de 5,4 grade C în zona muntoasă. Temperatura medie cea mai ridicată se înregistrează în lunile iunie-august și cea mai scăzută în lunile ianuarie-februarie.
În zona depresionară temperatura maximă absolută a atins valoarea de peste 38 grade C, iar minima absolută de -30 grade C. Primele brune apar după 15-20 septembrie, iar ultimele primăvara între 1-15 mai. Înghețurile se înregistrează începând cu luna noiembrie și până la jumătatea lunii martie.
Precipitațiile medii anuale ating în zona depresionară valoarea de 740 mm, iar în zona de munte peste 1100 mm. Precipitațiile maxime în decurs de 24 ore au fost înregistrate în zona depresionară în luna mai 1942 și a fost de 68,7 mm.
Ploile din această regiune ca și pădurile ce coboară până la fundul depresiunii asigură râurilor un debit relativ constant. Umiditatea ridicată face ca sa nu aibă loc epuizarea rezervelor subterane de ape iar râurile să dispună de o scurgere neîntreruptă în timpul anului.
Vânturile dominante care se înregistrează în zona localității Giulești sunt cele de S, S-V și V. Cantitatea cea mai mare de zăpadă cade în luna decembrie și ianuarie (până la 45 cm) iar cea mai mică în luna martie (până la 4 cm). Faptul că Depresiunea Maramureșului este deschisă, permite pătrunderea în zona aerului de nuanță oceanică ceea ce duce la o atenuare a contrastelor mari de temperatură și precipitații de la un anotimp la altul (vară-iarnă).
Condițiile de relief ,climatice și pedolige influențează dezvoltarea unei vegetații naturale în funcție de altitudine începând cu esențele noi și terminând cu fagul montan. În zona mai joasă întâlnim, de regulă, alunul, arinul, stejarul, mesteacănul sau amestec.
În zona înaltă distingem o zonă a fagului(fagul ocupând 60%) sau amestec făgete-gorunete. Bradul și molidul ocupă suprafețe destul de mari doar pe Izvorul Runcu Săpânței și Valea Brazilor.
În zona joasă de luncă se dezvoltă arinul, salcia pletoasa, sălciuța. Pădurile sunt populate cu o serie de animale caracteristice și păsări felurite. În apele râurilor ce străbat zona de deal și locală se întâlnesc specii de pești cum ar fi: cleanul, lătăușul, mreana, iar în unele ape de munte: Râul Brazilor, Izvorul Căruntului - păstrăvul și lipanul .
Plantațiile de meri și pruni însoțesc văile din zona depresionară și din localitatea Giulești iar așezările minunate coboară către cursurile liniștite ale râurilor și văilor amintite. Casele coboară către firul Marei sau se întind de-a lungul cursului râului dând satului un aspect pitoresc deosebit.
Localitatea Giulești are o populație de 1376 locuitori, un număr de 496 locuințe ,deține o suprafață agricolă de 5960 ha. Populația se ocupă în cea mai mare parte cu agricultura, creșterea animalelor, și cultivarea plantelor în cea mai mare parte: cartoful, porumbul, plante furajere, pomi fructiferi
Un număr de 236 persoane sunt muncitori și lucrează la unitățile economice de pe raza comunei și Sighetu Marmației.

Într-un document privilegiu din anul 1317 apare numele lui Dragomir, fapt ce constituie prima atestare despre realitățile de pe Valea Mărei. Pe la anul 1349 apare în documente numele lui Geulea, fiul lui Dragomir care stăpânea satele Giulești și Mestecăniș de pe valea Marei. În limba maghiară Mestecăniș apare sub numele de “Nyres”-sat dispărut care se afla aproape de Giulești pe Valea Mestecănișului ,vale pe care sunt și în prezent case ce aparțineau de Giulești .
Prima știre documentară a românilor maramureșeni este cea de pe Valea Mărei și este vizibilă și apropierea ce există între Mara ca rău și Maramureș ca regiune dar și importanța pe care a avut-o valea Mărei în istoria Maramureșului. În sec. XIII-XIV numele răului nu apare ca Mara ci ca Maramoros cum de astfel se numea întreaga regiune. Izvoarele istorice din sec. XIV amintesc și de conflictul dintre urmașii lui Dragoș din Giulești și oameni lui Bogdan din Cuhea –fost voievod al Maramureșului ,organizator al rezidenței maramureșene împotriva regelui Ludovic I care plănuia desființarea autonomiei și organizării propri a românilor maramureșeni. În anul 1349 sau mai înainte de aceasta sunt izgoniți din satele lor de un anume Ștefan fiu al lui Iuga dar giuleștenii repuși în drepturile lor de către un alt fiu a lui Iuga.
Familia giuleștenilor era compusă în 1349 cu ocazia intrării în stăpânirea satelor Giulești și Mestecăniș, din Giulea, fiul lui Dragoș și din f ii săi Dragoș ,Ștefan, Tătar, Dragomir, Costea iar pe la anul 1355 acesta revine fiului său Dragoș care primește și confirmarea actelor din 1349 din partea regelui Ludovic I precum și o hotărnicie a celor două sate ce se află situate pe cele două părți ale Mărei, traversând spre est Valea-Sărată și drumul ce duce de la Giulești la ocnele de sare-Slatină (Ocna Șugatag),iar spre vest ajungând până către Țara Oașului.
În anul 1360 anul stăpânirii depline a lui Bogdan în Moldova regale Ludovic a acordat cnezilor maramureșeni credincioși coroanei maghiare mai multe diplome prin care se întărea cu titlu nobiliar stăpânirea satelor din Maramureș. Din acest șir de diplome s-au păstrat cinci din cele acordate în anul 1360 .Una de mare importanță a fost cea din martie 1360 data lui Dragoș ,fiul lui Giulea și fiilor săi Giulea și Lad(islau) pentru satele românești: Slatina, Breb, Copăcești, Desești, Hărnicești și Șugatag. În documentele istorice se poate vedea și o transmitere a numelui bunicului la primi dintre nepoți :Dragos-Giulea-Dragos-Giulea.
În iunie 1360 ,toate satele de pe Valea Marei deci și Giulești și Mestecăniș împreună cu cele șase amintite sunt întărite din nou de rege printr-o diplomă fasonabilă pentru întreaga familiei giuleșteana ,lui Dragoș ,tatălui sau Giulea și fiilor lui Giulea Documentul prezintă „stăpânire” lor de pe lângă râul Mara cu hotar până la M-ții Gutâiului și Oașului. Hotărnicia stăpânirilor giuleștenilor de pe Mara a fost stabilită a fost stabilită în baza hotărniciilor unor stăpâniri învecinate, iar cele 8 sate de pe Mara ce apar în documente formau o singură unitate patrimonială cu limite ce coincideau cu ale văii respective oprindu-se însă între Giulești și Berbești .Giulea ,moare la anul 1368 ,iar contradicțiile dintre Dragoș și cei trei frați ai săi continuă în timp ce regale intervine și îi atenționează să nu-l tulbure pe Dragoș în stăpânire să.
În 1368 regele poruncește comitetului maramureșean să împartă între fiii lui Giulea care nu mai există cele două sate originare familiei: Giulești –Mestecăniș. În primele decenii ale sec.al XV-lea întâlnim pe urmașii celorlalți fii a lui Giulea că stăpânitori ai satelor de pe valea Marei. Giuleștenii au avut un rol important în toți acești ani în viața publică a Maramureșului. În anul 1385 este pomenit pentru prima dată în documente și Dragomir fiul lui Giulea și alți trei fii ai acestuia care aveau funcții de juzi ai nobililor din comitet.
Pe la anul 1405 apare în documente (Diplomele maramureșene - Miholyi) numele lui Petru fiul lui Dragomir printer oamenii regelui și poate că acesta este Petru din Giulești amintit și la anul 1414.În anul 1418 apare printer fruntașii nobilimii maramureșene ,Costea fiul lui Dragoș și unul dintre fii lui Miroslov ,Ioan ca om al regelui și în document ca fiind Ivanik din Giulești iar pe la 1425 cu numele de Ianko fiul lui Pop din Giulești și formularea “johannemfilicu Pap”. În sec. al XV-lea fiul lui Dragomir apare la Hărnicești iar cei al lui Miroslov preotul {Pop}la Giulesti. Nicolaie din Șugatag (Sat-Șugatag) apare ca persoana ce revendică în 1419 satele de valea Mărei împotriva lui Ioan din Giulești sate dăruite giuleștenilor de regale Ludovic I .În anul 1421 Mihail din Șugatag poate fratele lui Nicolaie a ajun la o înțelegere cu Ioan din Giulești. Apare și un Nan din Giulești că jude nobilar din comitet la anul 1423,considerat tot că fiu sau nepot numit ulterior drept Nan Pop. La 1437 Nan Pop din Giulești se împotrivește intențiilor unui sarasauan cu numele de Petru Gerhes a lui Ioan de a pune stăpânire pe moșiile sale. Acesta a fost izgonit și în anii următori în mai multe rânduri de către giuleșteni din moșiile lor.
În anul 1438 Petru Gerhes primește act întăritor din partea cancelației regale spre a fi apărat în fața lui Nan Pop de Giulești. În documente este amintit și un conflict între nobilii din Giulești și Nicolaie din Șugatag privind satul Hărnicești. Pentru a înfrunta pe Gerhes și oamenii săi s-au grupat și organizat nobilii din Giulești ,Ferești, Cornești, Berbești, Călinești care au barat drumul amenajat pozițiile împotriva lui Gerhes. Același Gerhes a mai fost alungat apoi de la Breb de către Nan Pop cu sprijinul familiei sale și cu membri ai altor familii feudale. Conflictul giuleștenilor demonstrează rezistența feudalității românești la încercarea de a desființa particularitățile și normele tradiționale specifice – intenții promovate și de autoritatea regală care prin diplome a intervenit apoi în conflict acordându-le giuleștenilor prin comitete din Maramureș .
Satele amintite în diploma din 1360 ca părți ale domeniului regal „satele noastre românești” au avut pentru giuleșteni în perioada precedentă stăpâni feudali .Drepturile întregii familii a giuleștenilor asupra tuturor satelor de pe Valea Marei era acceptate de feudalitate a maramureșeană având la bază normele juridice din acea perioadă –Coroana maghiară trebuia să respecte tradițiile și drepturile românești prin „jus Volahorum” și a soluționat conflictele apărute prin diplomele acordate giuleștenilor de regii: Ludovic, Maria și Sigismund.
Drepturile familiei giuleștenilor asupra satelor de la Valea Mărei își aveau originea în evoluția societății din Maramureș a evoluției relațiilor feudale în această „Țară a Maramureșului”.
Aservirea obștilor sătești de pe valea Marei a avut loc înainte și independent de diplomele regale. Termenul de cnezat apare prima oară în 1350 și acesta cu sensul de stăpânire feudală recunoscută de Coroană maghiară. Din anul 1360 Dragoș primește întărirea regală cu dreptul nobiliar pentru cele șase sate de pe Valea Mărei și termenul de cneaz sau cnezat nu mai apărea în documentele referitoare la giuleșteni deoarece există o regulamentare juridical în acest sens .În Maramureș n-au existat pământuri ,terenuri lipsite de proprietate feudală ,locuri pe care întemeierea de sate să determine nașterea de drepturi de tip cnezial .Începuturile satului Giulești și denumire satului nu pot fi atribuite neapărat lui Giulea, deoarece mai înainte de acesta a stăpânit aici tatăl și fratele lui Dragoș și Dragomir. Cele 8 sate atestate documentar pe Valea Mărei în sec. al XIV-lea au fost așezări cu o vechime ce detașează dinaintea de acest secol. Drepturile de mătură feudală ale giuleștenilor asupra satelor existente sunt rezultatul evoluției relațiilor feudale sîn nu provin din documente regale. Cnezatul de vale maramureșean era compus din grupuri de cnezate sătești din 4-5 sate până la 15-18 sate. Autoritatea regală a încercat fără rezultate să transforme în a doua jumătate a sec. al XIV-lea, cnezatele de vale în domenii nobiliare. Acest proces de formare a domeniilor feudale a fost subminat de relațiile conflictuale dintre cnezi sau în cazul giuleștenilor de conflicte de familie.
Cnezatul de vale a fost o mare stăpânire feudală de sate ce aparțineau unei familii cneziale transhuisa evdilar în cadrul familiei iar voievodatul avea un caracter politic și militar ce exprimă organizarea militară a întregii țări și Maramureșului.
Cele șase persoane menționate în documentul cu funcție voievodală în Maramureș în perioada sec. al XIV-lea ,au aparținut la trei familii cneziale-primele două la cnezi de vale și a treia la cnezi sătești. Aceste persoane au fost în ordine: Codrea, Bogdan, Ioan, Ștefan, Bolc și Drag. Existau raporturi între giuleșteni voievodatul maramureșean ,dar nici un document nu menționează pe vreun membru al familiei giuleștene cu titlu de voievod. Giuleștenii s-au numărat printre cele 6 familii de cnezi de vale din Maramureș. Poate că ei au năzuit spre funcția voievodală dar voievodul era ales de adunarea cnezilor și aceste intervenții au determinat conflictele de interese între familiile giuleștene și fiul Dragoș pe de o parte și Bogdănești pe de altă parte care erau voievozi ai Maramureșului.
În cele din urmă trebuie amintit numele regretatului prof. Dr. Radu Popa în ceea ce privește compania cercetărilor arheologice medievală din Giulești în primul rând și Maramureșului istoric din anul 1968,cercetări realizate sub coordonarea Muzeului județean Baia Mare în colaborare cu Institutul de Arheologie al Academiei din București și contribuția Muzeului maramureșean Sighet. În urma săpăturilor arheologice din Giulești întreprinse în anul 1968 s-a descoperit rămășițele bisericii vechi din această localitate în baza cărora s-a putut face o datare aproximativă nu numai a acestei biserici dar și vechimea acestei localități cneziale de pe Valea Mărei.
Cele mai vechi elemente de datare descoperite în cimitir: inele și monede aparțin sfârșitului veacului al XIV-lea și începutul veacului al XV-lea. Monedele descoperite aparțineau cronologic astfel:

        Secolul XIV- 2 piese            Secolul XVI- 2 piese

        Secolul  XV- 4 piese             Secolul XVIII- 3 piese

De asemenea au fost descoperite 9 inele găsite în morminte iar cel mai vechi dintre ele singurul cu o inscripție cuprinzând literele :”_+j , n , IU , DO , AT la care s-ar putea propune citirea j{udesc}M{aramorosiensi}IU{anca}DO{minus}cea ce face o trimitere la un personaj cu numele de Ioan din familia giuleștenilor care avea funcția de jude .Inelele descoperite datează din sec. XIV, sec. XV și sec. XVI. Sondajele efectuate au scos la iveală faptul că satul vechi nu se întindea cum este cel actual pe Valea Mărei de-a lungul acesteia ci pe Valea Sărată și pe Valea Mestecăniș și că existau în același timp două sate situate pe două văi secundare care datează din sec. XIV-XV. Acest lucru demonstrează că vetrele de sat au suferit unor defecări de timp.
Analiza documentelor existente la realizările de pe Valea Mărei și la giuleșteni dovedește că posibilitățile informării istorice asupra românilor ardeleni sau Maramureșului întemeiate pe izvoarele din sec. XIII-XV nu au fost epuizate iar o continuare a cercetărilor arheologice în acest spațiu ar putea scoate la iveală lucruri și mai interesante și mult mai vechi.

A.SCURT ISTORIC
În documente este amintită în zona Mară - Cosău școala confesională română de la Breb, una din cele mai vechi școli primare maramureșene (sec. XVIII).Unele documente atestă faptul că după anul 1850 au fost înființate școli confesionale românești în toate satele maramureșene. Învățământul se făcea în cele mai multe cazuri în localuri improvizate sub oblăduirea unor preoți sau protopopi aceștia fiind desigur știutori de carte. După jumătatea sec. XIX-lea au fost luate măsuri pentru ridicarea unor localuri școlare de către sătenii fiecărei parohi. Până la 1918 documentele consemnează problemele deosebit de grave ale învățământului confesional românesc .Până prin anii 1861-1865 învățătorii aveau o pregătire sumară, puțin dintre aceștia fiind absolvenți și preparandiilor din Gherla sau Năsăud. În anul 1862 ,se înființează preparandia di Sighet ,lucrare care a îmbunătățit situația învățământului di aceeași parte. Învățătorii erau slab plătiți și dispuneau uneori de ceva pământ ,lemne de foc pentru iarnă și poate chiar locuința. În școli confesionale se predau materii ca: abecedar sau citire, aritmetică, și cahetizare sau cântări. După 1851 se preda și religie ,gramatică ,ortografia limbii române ,geografie ,istoria patriei ,citire și silabisirea ,aritmetică sau calcul din cap, scrisoarea frumoasă și dictate ,economia, pomăria, stupăria și cântările.
Preparandia din Sighet înființată în anul 1862 a pregătit în scurta ei existență 120 de învățători. Aceasta s-a desființat în anul 1869 deoarece nu putea face față greutăților de ordin material și politic din acea vreme.
Un document din 1891 amintește învățătorii și Vicarietul Maramureșean, unde pentru localitatea Giulești apare numele lui Mihai Hotea. În anul 1883 este înființată “Reuniunea învățătorilor români di Maramureș”, care avea adunări generale ce se țineau de fiecare dată la altă școală ,iar în program figura lecții practice referate, se discutau probleme legate de întărirea prestigiului școlii, modalități de strângere a legăturilor dintre școală și familie. În cadrul Reuniunii ,cele mai bune referate sau cele mai frumoase grădini{livezi} școlare erau premiate. Se mai constată și alte preocupări ca: editarea de manuale școlare, organizarea de expoziții școlare cu obiecte confecționate de elevi, înființarea de coruri sătești, etc.
În anul 1918 în Giulești există o școală confesională printre cele mai vechi din Maramureș.

B.C.EVIDENȚĂ ȘCOLARĂ ȘI ÎNCADRAREA ȘCOLII
Scoliile confesionale s-au menținut o perioadă de mai mulți ani. Un studiu al documentelor școlare din anul 1909 de la Școală Giulești arată că cursurile se făceau în limba maghiară. Aceasta cuprindeau datele personale ale elevilor, evidența zilnică a acestora alături de notarea anuală de la 1 la 5 precum și calificative.
Odată în anul 1919-1920 apar documente școlare în limba română ceea ce atestă trecerea la învățământul românesc. Elevii sunt înscriși în cataloage “Ziarul de progres și absente’-în limba română. Se înregistrează absențele și apar note de la 1 la 5 la sfârșit de an școlar, precum și calificative la obiectele: purtare și iscusință. În anul școlar următor catalogul se va numi „Registrul de calificație și absente pentru școala primară de stat”, iar în registru mai există specificat în dreptul fiecărui elev că în anul școlar trecut a terminat, clasa …la Școala Greco-catolică.
Luând spre studio un catalog din anul școlar1935\1936 am contestat că la școală Giulești erau înscriși:

• în clasa a I-a 29 elevi -promovați 10 elevi
• în clasa a II-a 27 elevi -promovați 21 elevi
• în clasa a III-a 24 elevi -promovați 16 elevi
• în clasa a IV-a 30 elevi -promovați 23 elevi
• în clasa a V-a 16 elevi -promovați 7 elevi
• în clasa a VI-a 3 elevi -promovați 2 elevi
• în clasa a VII-a 3 elevi -promovați 1 elev

Se poate observa că clasele gimnaziale numărul elevilor este mult mai mic și mai ales în clasele a VI-a și a VII-a (era obligatoriu doar învățământul de 4 clase) și de asemenea constatăm o destul de mare severitate în învățământ luând în considerare promovabilitatea elevilor. Ca obiecte de studio erau:
- scrierea și ex. gramaticale
- citirea
Limba română - ex. Memorie și liberă reproducere
- ex.de compunere
- ex.de intuiție
Matematică - aritmetică
- geometrie
Celelalte științe - religie
- istorie
- geografie
- st. fizico-naturale și higiena
- cultura socială și învățământ civic
- comerț și compatibilitate

Din Documentul official protopopesc greco-catolic român Sighet nr.1124\941,în legătură cu situația școlară la data de 30 septembrie reies următoarele:

1. În Giulești s-a deschis școala de stat.
2. Școală este maghiară cu secție română cu un învățător.
3. Altă școală nu se găsește în română.
   a. Szilagyi Arpad romano-catolic știe bine românește.
   b. Rednic Ioan greco-catolic român.
   c. Lako Ana romano-catolic unguroaică, nu știe românește.
   d. Debreceni Ilona romano-catolic unguroaică ,știe puțin românește.
   e. Gardos Ilona romano-catolic, germană, știe puțin românește.
4. La secția română se propune limba maghiară într-o oră pe săptămână, iar la secția maghiară se propune limba română într-o or ape săptămână. În această școală, directorul a repartizat după bunul său plac, copiii cei mai slabi la secția română, lăsând pe cei mai buni la secția maghiară. Școala veche din Giulești avea un număr de 4 Săli de clasa. Din anul 1940-1941 se finalizează lucrările la școala nouă din centrul satului ,școala mare cu un etaj în care vor funcționa cursurile de la acea dată. În anul școlar 1949-1950 la școală Giulești funcționau 7 clase. În anul 1951-1952 și 1953 funcționa o grădiniță cu un număr de30-40 copii. De remarcat că această grădiniță avea un program prelungit de la ora 08-16 există cantină pentru servitul mesei și paturi pliante unde copii se odihnesc la orele amiezi. În acel timp era educatoare la această grădiniță d-na Șova Ana, bucătăreasa - Hotea Ioana fost administrator Hotea Gheorghe. În perioada amintită la Școală Giulești existau 7 clase și internat-cantină pentru elevi, din satele vecine care frecventau cursurile gimnaziale la Giulești, respective din Ferești, Cornești. Printre dascălii anilor 1949-1952 amintim: Bota Ștefan, Redic Ioan, Szilagyi Arpad-foști directori apar: Tobescu Dumitru - director, Batin Vasile-profesor, Batin Florica-învățătoare, frați Ungurean profesori, Godja Petru - învățător. Trebuie menționat și faptul că de regulă învățătorii și profesorii străini de localitate au locuit în încăperi ce aparțineau școlii. În perioada de după anii 1954-1955 amintim că dascalipe: Ciovicesco Elena, Mărgarițescu Elena, Borca Maria ,învățători: Mesaros Silviu, Pop Gheorghe, Berinde Nicoară, Bleotu Irina di apoi Baoiu Elvira-profesori. Trebuie amintit și faptul că în Giulești, la fel ca în alte localități din județ și din țară existau neștiutori de carte ,fapt pentru care în anii 1954-1955 și 1956 se vor organiza cursuri de alfabetizare. Din documente reiese că la aceste cursuri au participat un număr de 41 de persoane. În anul școlar 1959-1960 la Școala Giulești ,în clasele I-IV erau un număr de 114 elevi iar în clasele V-VII 76 elevi. Existau 5 săli de clasă{o parte erau locuite de dascălii satului},lot școlar în suprafață de 1600 mp. 2 săli pentru material didactic și o bibliotecă cu 360 volume. Din anul școlar 1964 funcționează și clasa a VIII-a cu un număr de 30 elevi. În anul școlar 1969-1971 în clasele I-IV existau 111 elevi, în clasele V-VIII un număr de 122 elevi. Nu mai există lot experimental iar numărul sălilor de clasă era de 5 iar în 1970-1971 existau 8 Săli de clasă. Biblioteca însuma 1720 volume. În anul 1970-1971 se înființează clasa a IX-a iar numărul sălilor de clasa a fost de 9,în anul școlar 1971-1972 de 10.În anul școlar 1973-1974 nu mai era clasa a IX-a în localitate dar se reînființează în anul următor respectiv 1974-1975 și existau un număr de 64 elevi{2 clase a IX-a și un atelier de tâmplărie având ca maistru pe Hotea Vasile. În anul școlar 1979-1980 în clasele I-IX erau 78 elevi, în clasele V-VIII erau 84 de elevi iar în clasele iar în clasele IX-X 152 elevi. Există un atelier de tâmplărie bibliotecă cu 4852 volume, un lot experimental de 0,19ha.În anul școlar 1980-1981 existau două laboratoare, unul de fizică-chimie și altul de biologie. În anul școlar 1989-1990 în clasele în clasele I-IV erau un număr de 62 elevi. În clasele V-VIII -91 elevi .In clasele IX-X -62 elevi, bibliotecă cuprindea 8351 volume. În contextual existenței claselor IX-X-a trebuie menționat faptul că numărul mare de elevi care frecventează clase se datorează elevilor veniți din localitățile de pe Valea Mărei, la școală din Giulești din dorința de a absolvi prima treaptă de liceu.

În anul școlar 1955-1956 la Școală Giulești sunt înscriși un număr de 114 elevi din care

• în clasele I - IV 60 elevi
• în clasele V - VIII 54 elevi

La grădiniță sunt înscriși un număr de copii și există o singură educatoare.
Școala Giulești a avut în ultimi ani și are și în prezent o încadrare foarte bună. La aceasta școală predau un număr de 8 profesori,4 învățătoare și o educatoare. Din totalul de 13 cadre didactice un număr de 11 sunt calificate iar 10 cadre sunt stabilite definitiv în localitatea Giulești. Din statistică prezenta mai sus poate consta o scădere a numărului de copii școlari la ambele cicluri. Este vorba desigur de o scădere a natalității și implicit a sportului natural.

D.PREGĂTIREA FORȚEI DE MUNCĂ
În cursul existenței sale Școala din Giulești a pregătit o serie o serie de copii care au urmat studii medii, profesionale, postliceale și superioare devenind: învățători, asistenți medicali, mecanici, șoferi, strungari, tehnicieni ,subingineri, profesori, medici, ingineri. Numărul absolvenților școlilor medii, profesionale, a liceelor de specialitate și a celor superioare a fost mai mare în perioada anilor 1965-1975 și chiar 1980-1985 decât în perioadele anterioare sau în cele ce au urmat după acestea. Există în prezent în Giulești realizați numai în perioada 1965-1985 un număr de 8 învățători,9 profesori,9 ingineri și subingineri,3 medici,5 asistenți medicali, 4 asistenți superiori ,la care se adaugă zeci de meseriași (șoferi, mecanici, tâmplari, strungari) și alți cu studii medii care au urmat cursuri de calificare în diverse meserii.

E.CONSIDERAȚII GENERALE
Școala românească a fost și este chemată să participe la oricare altă instituție, la formarea unei conștiințe civice, la lumânarea copiilor țării.
Marele dascăl al școlii românești D.V. Toni prezenta astfel chipul învățătorului român.
Nu-i pe lume o icoană de viață omenească mai frumoasă decât a unui învățător, care înzestrat cu darurile ce le cere misiunea să, își risipește cu dărnicie sufletul, pentru ca să lumineze și să formeze pe copii oamenilor. Nu poate fi considerat mai vrednic ziditor la temelia unui sat și mai vrednic muncitor pentru pregătirea viitorului unui neam, decât învățătorul, care dominat și călăuzit de conștiința rolului său, este adevărat educator al poporului. La baza progresului unei țări stă în primul rând gradul de cultură și civilizație al acestei țări. Factorul cultural s-a impus încă din vremuri vechi, ca auxiliar de necontestat factorului politic.
Constatări verificate la lumina experiențelor_____________ aplicate și la noi ,au îndrumat școala românească pe o nouă cale de urmat, iar acest drum nou are ca bază de plecare formarea societăți românești, în ritmul vremii actuale, în pas cu evenimentele și în concordanță cu tradiția neamului.
Mai mult decât oricare instituție socială, școala formează pe cetățean pentru ziua de mâine .Viitorul acel neprevăzut mâine stă închis între zidurile școlii, iar acel viitor ”va fi bun sau rău după om bun sau rău va fi viitorul școlii” .D-l profesor S. Mehedinți în cartea ”Către noua generație”. Pătrunși de acest adevăr-al priorității educației în progresul neamului românesc s-a dat o nouă o nouă îndrumarea învățământului de toate gradele, legi noi, programe noi, fundament nou –o școală nouă bazată pe realitatea socială a neamului, a locului și a regiunii.
Acel “viitor bun”, întrevăzut acuma de șapte decenii de D-l profesor Mehedinți, va constitui măsura progresului nostru național. Astăzi asistăm ca martori și chiar participăm la o schimbare radicală a_________________ societăți românești, prin noi opere, noi realizări și noi concepte care pun în valoare resursele noastre fizico-spirituale vizând deopotrivă regenerarea normală a școli românești . Societatea în general la un popor civilizat ,este rezultatul operei educative întreprinse în școala. Scoala de astăzi are menirea de a forma un suflet colectiv-național, care să determine idealul de progres urmărit ,clădește teoria unui nou veac.
În trecut școala noastră a fost tributară formelor și experiențelor străine iar o pedagogie românească a luat naștere când formele de import s-au dovedit a fi inaccesibile stăriinoastre de fapt ,și va prelua resursele de viață spirituală din bătrâna tradiție. Așa cum spunea D-l profesor I.C. Petrescu “Școala se va înfrăți și ea cu pământul românesc”. Va răspunde și chemării acestui pământ. Va contribui și ea la întărire spirialități românești. Da școala s-a înfrățit astăzi cu pământul ,cu acel pământ plămădit cu sânge de viteji, cu lutul spulberat de vânturi, care ieri purta , în ființa individului trecător ,rămășițele statornice ale acestui neam.
Baza socială a școli de astăzi este sau ar trebui să fie baza acestui crez al neamului românesc.
Marele nostrum poet Mihai Eminescu arată în poeziile sale:

“Viitorul și trecutul
Sunt a finite două fete
Vede-n capăt începutul
Cine știe să le-nvețe”
……………………..
„Ce este viitorul? Trecutul cel întors”

Șirul cel de patimi ,cel pururea retors. Nu putea vorbi, despre școala-educație, cultura, civilizație - fără a include și factorul religios care întotdeauna înrâurit în mare măsură pe înăitași, așa încât istoria neamului nostrum un amestec constant de acte vitejești, în climate într-un crez neclintit. Uniți în această credință ,școala neamului pășește pe drumul renașterii.

1. Regele Ludovic adresează o diploma lui Giulo.,,fiu al lui Dragoș ,locuitori în Maramureș și fiilor săi Ștefan și Miroslov preotul în anul 1364. Acest fapt ne duce cu gândul că fiul lui Giula cneazul active aici că preot deci există și biserica. În anul 1509 s-a zidit o biserică de piatră pe locul unei biserici de lemn printr-o danie boierească din Moldova a unor rudenii ale cneazului Giula. Ruinele acestei biserici se află în fața bisericii actuale. De la 1442-1451 se face referire la preotul Radu Popa.
2. Nov-om energetic cu multe diplome maramureșene. Iar în 1462 este amintit preotul Ion numit Iancu. Între ani 1621-1639 este amintit preotul Timosfi. Iar între ani 1690-1832 au activate preoți : Teodor Rednic, protopop apoi Baziliu Rednic-fratele episcopului Atanasiu. Rednic de la Blaj în jurul anului 1731.Din aceeași familie Rednic au activate ca preoți; bunicul fiul și nepotul Andreas Rednic în 1823. Între ani 1839-1843 este pomenit preotul Baziliu, iar apoi de la 1844-1857 Ioan Doboși. În anul 1857 la conducerea parohiei îl găsim pe preotul Petru Salca-,,preot învățat până în anul 1897 în timpul căruia s-a ctitorit actuala biserică cu hramul,, Adormirea Maici Domnului” de piatră. Despre aceasta se spune că ,,A aflat în ladă biserici un huzos (un ban de argint de 33cruceri) și a adunat 7000 de floreni și a zidit biserica. La punerea cruci a fost în vârful turnului și s a răcitu și s-a înbolnăvitu și a murit”. A rămas văduv de tânăr și nu a primit a fi numit în funcții mai înalte” ,,Zeul Casei Tale mă mănâncă pe mine”. De asemenea a copiat scriptele fondului numit ,,de Coseukoszailop”-baza din parohiile Mărei și Cosău , constând 20000 coroane . Se spune că locul zidirii biserici a fost stabilit inițial de partea s răului Mara unde există cândva o biserică. A fost adusă piatră pe acel loc dar noaptea aceasta se mută pe actualul loc al bisericii. O altă legendă spune că a fost construită biserica de oamenii condamnați la moarte care în felul acesta și-au ispășit pedeapsa.
3. După preotul Salca a urmat din 1897 fiul acestuia, de asemenea Petru –care a început să adune un capital de peste 7000 coroane,și a îndemnat pe credincioși să cumpere toate moșiile jidovești din hotarul Giuleștenilor. Și le-au cumpărat cu 36000 coroane. S-a pregătit a picta biserica și a face iconstas și a reînnoi în exterior biserica. A câștigat multe terenuri pentru parohie. Un portret al acestuia există și astăzi în biserica donate de către urmași preotului Salca. Sunt pomeniți de asemenea preoți: Balin Vasile, Roxin Carolian, Păunescu, Tomoioaga Vasile, Racolta, Cucu, Nedescu, Tamas și Onisim Filip care în 1989 trece la cultul Greco-Catolic. În urma acestui fapt vor ființa câte doi preoți unul Greco-catolic și unul ortodox, iar credincioși de asemenea împărțiți între cultul Greco-catolic sic el ortodox și alte culte.
MÂNĂSTIREA  GIULEȘTIULUI Pe teritoriul parohiei există o bisericuță de lemn numită ,,Mănăstirea Giuleștilor” zidită din timpuri străvechi prin grija unui oarecare Lupu Pop. Ctitori au înzestrat mănăstirea cu moșii și alte bunuri. Există și astăzi un loc numit La Fântâna Călugărilor. În 1663,urmașii ctitorilor au cedat mănăstirea comunei Giulești cu condiția că dacă mănăstirea s-ar desființa atunci moșiilor să revină lor. Simion Reli menționează că această mănăstire cu călugări ortodocși, există în veacul al XVII-lea, iar în 1695 rezidă în ea episcopul maramureșean Iosif Stoica . 1777 mănăstirea era plină de activitate. În acest an Alexa Zugravul a pictat și a dăruit Mănăstiri Giulești o icoană. Tradiția locală precizează faptul că ar fi vorba de icoană făcătoare de minuni a Maici Domnului aflată astăzi la Mănăstirea Bixod. În urma acțiunilor uniației se spune că la urmă au rămas doi călugări. Unul dintre ei a fugit într-o noapte ,probabil în Moldova , iar după acea cel ce a rămas singur a fost bătut și alungat. Tradiția locală spune că au fost bătuți și alungați iar animalelor care aparțineau mănăstirii li s-au tăiat limba în urma acestor persecuți călugării au aruncat un blestem pentru că satul Mănăstirea să nu crească nici să scadă ca număr. Se mai vede și astăzi locul unde a existat chiliile călugărilor. La mănăstirea Giulești s-a păstrat un pomelnic din care aflăm numele câtorva călugări care au viețuit aici: preotul Mocovei, monarhii Antonie ,Tofan, Patras, Ieroteu ,și monahia Teodosia. Tradiția spune că în urma evenimentelor menționate mai sus nimeni nu a mai putut deschide ușa timp de 40 ani. Un oarecare localnic Nicoară odihnindu-se în pridvorul mănăstiri și ațipind a avut un vis prin care i se arată un anume loc unde a ars casa unde va găsi cheie și bani pentru a repara biserica. Acest creștin a căutat în locul văzut în vis a deschis și a reparat biserica. Cert este că se păstrează un act de donie care menționează numele Nicoară și soția sa Măria prin care de Sfântul Nicolae în fiecare an să se facă pomenirea lor. Se pare că atunci s-au înlocuit câteva grinzi Solta pronousului și s-a mutat peretele cu ușa de întoarcere renunțându-se astfel la pridvor.
5. La 13 mai 1695 Sf. Episcop Iosif Stoica. Mărturisitorul dădea o singhelie pecetluită cu pecetea ultimele ale sale în această mănăstire unde ar fi îngropat. Există un mormânt cu piatră inscripționată în fața ușilor împărătești și o inscripție pe o bârnă din peretele sudic ,,Aici e îngropat ieromonahul Ieroțeiu, monahul Iosif.”
6. Iar pe peretele altarului în partea de nord-est este inscripționat numele ,,Pop ctitor”.